Mărțișoare iMaginate de Inteligența Artificială

La ce te gândești și cum te simți știind că imaginile folosite pentru a face mărțișoarele au fost generate în totalitate de Inteligența Artificială? Imaginate/Pictate/Desenate de o mașină, de un program iar singurul meu input au fost cuvinte sau mici serii de cuvinte ca punct de pornire. Tehnic vorbind, de la "cuvânt" la "operă".

It’s not User Experience Design, it is Human Experience Design

Since I wrote this, I found out that Human Experience Design is actually a thing. UX for VR that is. When I wrote this I was thinking about something deeper than VR.

(Originally Published on Medium Nov 18, 2020)

In 2007–08 Romania, my home country, joined the European Union. Europe opened the borders for us, Romanians. At the time I was in Bucharest. For me, this political move was great news. I could now go and study anywhere in the E.U. without the need of a visa. Long story short, I left Romania and went to study Digital Media & Fine Arts at Canterbury Christ Church University in UK.

After one year in Canterbury, I was ambitious enough and I moved to London where all the hype was when it comes to all things digital. I gave up on the Fine Arts part of my BA(Joint Honours) and went full time with Digital Media Arts at London South Bank University.

Here, at LSBU, I first learned about UXD User Experience Design, although they didn’t quite called it that back then (aprox. 2009). I was learning how to tell stories using digital tools. Working a lot in Flash and ActionScript 3.0 I created Digital Universes for others to surf using a computer.

I dearly remember my projects. One project was about an Unexplained Digital World were bizare things happened when the user interacted with graphical elements on the screen, clicking or hovering whatever was being presented to them the user could navigate through an un-Explained Cosmos.

Another project was for the Disrupted Narratives class. It was about telling a story, but not in a classic way, beginning to end, chapter 1,2,3. More like 3,1,2 or 2,3,1.

With the help of a friend, George, using Action Script 3.0 and Flash I created an interactive graphical User Interface; I had 50 .mp3 files with chapters from “The Alchemist” story by Paulo Coelho. With the User Interface I created one could listen and watch the story in 2500 different sequences of the chapters. Every time the user clicked Grandpa H (above) one of the .mp3 files was being played randomly. A disrupted narrative.

This kind of projects got me excited about technology and the Digital Realm. Another idea was to create a classical art exhibition with a twist. The plan was to exhibit sensations/experiences. Sensory Experiences.

Why am I telling you this?

Well, later on, 2012–13 back in Romania, I learned and joined a group about Labirint Theatre, or Sensorial Theatre/Sensorial Poetry.

What is Sensorial/Labirinth Theatre?

It is something very different from a classical theatre play. In Labirint Theatre each member of the audience, that is only one member(at a time) of “the audience” goes from “actor” to “actor”(actually called a Facilitator/Constructor/Designer) and experiences the “play”, the story, the labirint in a unique and different way.

Wait, isn’t that the way a “User” experiences our work as designers when using an app on the web?

“Theatre is the art of looking at ourselves and is also the art of ‘what if’.
What if when we look deeply we can’t find a self?
The question then arises, who is looking?”


If you want to learn more about this kind of theatre I suggest you research about Iwan Brioc and Augusto Boal.

Can you see where I’m going with this?

Well, just in case you don’t, I’ll write it here, black on white, or white on black, depends on who is browsing this story.

We, as Designers don’t create User Experience Design, but Human Experience Design. Because, t̶h̶e̶y, we, are not “Users”, we are Humans.

All jokes aside, this is a serious problem we must face. A documentary I recently watched on this topic and I recommend it, is The Social Dillema. You can find it on Netflix.

“There are only two industries that call their customers ‘users’:
Illegal drugs and software.”

Edward Tufte

With one foot in the Digital World, VR, AR, and other emerging technology we should deeply think about the experiences we create and what drives us to create them.

I will write more on this topic in the future.

Live long and prosper!

Featured Image Credits:
Photo by Susan Q Yin on Unsplash

On Dreaming and Experience Design — part 1

Since I wrote this, I found out that Human Experience Design is actually a thing. UX for VR that is. When I wrote this I was thinking about something deeper than VR.
(Originally Published on Medium on Dec 7, 2020)

The ultimate User Experience is what I now call Human Experience and it is happening while we live our life.

An important part of this Human Experience is when we are dreaming. When we are dreaming unconscious parts of our Self, our close ones and our society act very much like Big Data.

In the Process of Dreaming, you, as the person experiencing “the experience/your dream that is” are getting exactly what you need at the time. “Magical Cookies” are collected during the day, when you experience life, and at night “Natural Big Data” is doing its work. You dream exactly what you need, or what you think that you need at the moment. It’s your psyches way of balancing stuff.

One interesting part is that we are now creating another layer to this experience with the digital worlds we are collectively designing. Both as product designers and as product users.

As a person with an experience in altered states of consciousness I no longer want to call this “User” Experience Design, I call it “Human” Experience Design.

The “product” is whatever we are doing and interacting with, and, our environment.

For example, I am now typing on the keyboard. You could say I am experiencing something that someone at Lenovo carefully thought about when designing the laptop.

But apart from that I have my nephew in my back, clicking on his computer playing Fortnite. Further away my sister is cooking in the kitchen. My stomach is excited about mashed potatoes.

So no matter how carefully someone at Lenovo designed this keyboard there are an infinite ways to experience it and it’s gonna be different every time for every human being experiencing it.

As Persons experiencing a digital or physical product we are now constantly making it better as data is collected byte by byte.

As Digital Creators in the digital realm, we have a huge responsibility. We are educating “digital children” both metaphorically and literally(thinking of my nephew behind me). We are altering the experience of the Persons living and consuming our creation, most of the time, a commercial product.

But, both as persons experiencing something on the web and creators of experiences, what are we making better? Why? Better at what? For what purpose? How? Who is ultimately gaining and What are they gaining?

These are few of the questions that arise in this process.

I do have to admit that maybe it’s a bit to radical and blunt, we have to make room for some compromise and adapt to what can be done in todays reality.

I want to stir this back to the dream world. Maybe that is where I need to pay more attention. How do night time dreams really come about? Who is storing all of the “cookies”? What are they doing with them? Why?

Verse, Universe, Uni-verse, United Verse?
(Just some fun with words).

Realitate = Vis Colectiv (Călătoria)

Am visat din nou, ceva mai placut de data asta.

Eram undeva într-o companie asemănătoare cu transart. Aveam cutter-plotter, autocolante, imprimante, de toate. 

Lucram într-o o echipa, cu Florin B. ca lider. Aveam de făcut design și producție pentru niste bilete pentru un eveniment. Eram în urmă cu „proiectul” și mă tot stresam cum să le fac.

Discutasem ceva cu Florin si cred ca mai erau si alte persoane. Aveam mana libera la concept, materiale, etc. 

Am ajuns la un model cam așa:

Ma gândeam sa il fac din plexiglass transparent și autocolant. Nu mai țin minte exact de ce, dar eram foarte în urmă cu tot proiectul. Eram cu o seara înainte de eveniment si eu încă nu ma apucasem de treabă, dar, ca de obicei, nu îmi arătam stresul față de colegi.


Plecând de la vis, mă gândesc – dacă Subconștientul lucrează cu simboluri – pentru ce o fi acest simbol pe care nu mi-l amintesc prea clar, dar era ceva asemănător cu „biletul” de mai sus.

Bilet la un „eveniment”. Ce eveniment? Când va avea loc? Unde?


Intre timp e dimineață, eu scriu aici, pentru claritate, pentru ordine, pentru mine, deocamdată. Dar pe fundal rulează pe YouTube Astrix @ Ozora Festival 2019 (Full Set Movie) https://www.youtube.com/watch?v=123Z5KLLiO8

Set-ul ma trimite cu gândul la Visul Colectiv.

Clip-ul îmi dă o stare de bine, îmi amintesc de Ozora și energiile pe care le simțeam acolo… era minunat. Am crezut că am descoperit o altă lume, și așa a fost. Oamenii de la Ozora si alte festivaluri simt asta. Simt colectivul, dansând se ating unul cu altul sărind pe muzica si împreună visează sa fie așa cat mai mult timp posibil. E o conexiune, prin prezență, prin muzica, prin mișcare, prin simțire.

Dar mă întristez gândindu-mă la p(L)andemie care ne-a adus, fizic, mental și sufletește la „distanțare”. Ne este frică de omul de lângă noi. Păstram 2m distanță și tragem cu coada ochiului la perimetru din jurul nostru cu masca-căluș care ne „protejează”. Recunosc, si eu îmi fac griji pentru mama. Dar se pare ca după mai bine de un an si jumătate din acest circ, nimeni de la noi din familie nu s-a îmbolnăvit.

Dacă acum vreo 13 ani mă uitam la băncile de la metroul din Londra și observam cum mobilierul urban devenea din ce in ce mai orientat către individ, nu spre colectiv. Locurile de pe băncile din stațiile de la metrou erau separate de niste „mânere” care aveau ca scop probabil confortul individului, dar în același timp, distanțau oamenii și de fapt nici nu erau prea comode.

Îmi imaginez băncile din viitor cu locuri ca și cabinele telefonice. Niște capsule.

Împreună dar separați.. Calătorind prin Cosmos cu o navă de la CFR, într-un vis colectiv la clasa a II-a.

Aveți bilet? Sau mergeți cu nașu’?

gânduri despre p(L)andemie XXX

Despre teoria ca COVID19 a fost creat intr-un laborator puteti vedea mai multe in acest reportaj:

In legatura cu asta am multe ganduri, dar fac un rezumat, cat de scurt posibil:

A inceput un razboi. La nivel global. Între marile puteri.

Acest razboi NE DISTRAGE ATENTIA de la faptul ca de fapt NU TREBUIE SA FIM OBEDIENTI „conducatorilor” sau „politicienilor” + alti „Actori ai puterii”. Ei sunt doar niste pioni intr-un „razboi” in mare parte economic.

Însa războiul mai important este războiul nevăzut. Războiul interior. Războiul gândurilor.

Ne bombardeaza cu stiri si informatii care vin din perspectiva economica. E vorba de bani. Cine are banu face „știrea”/”BREAKING NEWS”. Cine are „banul” are reach-ul cel mai mare cand vine vorba de putere de decizie si mase. (Ma refer aici la MASS MEDIA si mai nou si la SOCIAL MEDIA.. Algoritmi, Cenzura, Musamalizare, etc)

Avem multe de invatat din aceasta experienta. Mama Natura, Planeta, ne spune cat mai sensibil posibil.. cat mai cu grija, si, fara sa faca damage considerabil in randul oamenilor. Dar noi, oamenii, suntem principalii vinovati in acest proces haotic de transformare.

Ce vreau sa spun de fapt?

Sa nu ne mai bazam pe o ierarhie verticala si nici pe una orizontala(ierahie a puterii, a organismului). Sa gasim echilibrul intre acesti doi vectori sociali, vectori ai puterii.

Dar deja ma depaseste problema si fac pe desteptul. Doar scriu ce imi trece prin cap, in fata laptopului, la 00:32.

Poate nu vaccinul e solutia.

Poate este „singura solutie” in locuri unde PLANDEMIA e accentuata, unde sunt focare, dar poate sunt locuri unde se poate rezolva fara vaccinare. Sa nu lasam banul sa dicteze aceste considerente. Sistemul este de aceasta data foarte totalitarian, ne vrea pe toti vaccinati. De ce? Pentru ca se fac bani din vaccinare.

Sa incercam sa ne orientam catre responsabilitate personala si a comunitati locale. Incepand de la familie. Apoi prieteni, vecini, vânzătoarea de la Supeco, oameni care trec pe la noi prin cartier zi de zi. Pietonii. Șoferii.

Poate ar fi bine sa NU mai asteptam ca „conducatorii” sa faca ceva, si sa ne luom viata/modul de trai/resursele, in propiile maini.

Zic sa ne orientam catre responsabilitate personala si comunitati locale, dar sa avem in vedere si planeta ca intreg.

Mai multe nuclee mici, unice, personale care sa lucreze cu si pentru oameni pe care chiar ii cunosc personal. Apoi aceste comunități locale sa comunice intre ele. Scriu eu ce scriu aici, dar mai am mult de învățat. Spun doar ce gândesc, experimentez si simt acum. Orașul de 15min?

Daca ne gândim la un organism uman. Avem o inima, un ficat, un pancreas, rinichi. Fiecare face treaba lui. Nu fac toate organele același lucru. Tehnologia mai are mult sa ajungă la nivelul la care a ajuns natura. Sa privim societatea si indivizii ca pe un întreg. Un singur organism. Hive Mind?

“Nature never hurries, yet everything is accomplished”

― Lau Tzu

Daca ne bazam doar pe orizontala, poate toate astea vor conduce la un neo-comunism. Se tot vorbeste despre asta. La faza aia ca, daca esti hater nu mai poti sa iti faci „treburile” in sistem. Se vorbeste despre acel „social credit system” si tot felu.

Daca ne bazam doar pe verticala, well.. look around. Piramida?

E „funny” cum natura ne arata global cum toate erau ok de la inceput. Exista o armonie. Abia cand am inceput noi(oamenii) sa ne credem superiori naturii si am inceput sa exploatam/consumam/tehnologizam/etc au inceput sa apara probleme.

Dar pe partea mai buna a monedei este ca nu doar am exploatat, cred eu, dar am si invatat. A fost un proces necesar pentru maturizarea umanitatii ca intreg.

Asa ca hai sa aplicam ce am invatat. Sa fim mai responsabili, mai sustenabili, mai respectuosi, mai.. frumosi?.

Poate „global” si „local” trebuie sa coexiste.

Despre cat de repede o sa invatam ce avem de invatat depinde de fiecare dintre noi si de noi toti ca un organism.

Spuneam mai sus ca Mama Natura ne spune asta într-un mod cat mai bland fără a face mult damage în rândul oamenilor. Eu cred ca daca nu ne activăm, daca nu ne responsabilizăm, se va ajunge tot la comunități locale, și la oamenii apropiați, dar printr-o alta cale.. cum sa ii spun? Forțată e prea puternic. Cu dragoste DURĂ. Adică cu damage considerabil în rândul oamenilor.

Am sa îi spun:


În prezent nu știm sa funcționăm nici ca celule individuale(oamneni, țări) si nici ca totalul pe care il formăm global.

Mai avem multe rotații pana vom ajunge la coerență, armonie și tot ce ne mai dorim – atât orizontal cât și vertical – adică la un +(un centru al întâlnirii dintre cele două) sau poate chiar o cruce, dar nu vreau sa par religios, pentru ca nu sunt.

Mind Over Matter: The Seal of Alchemy (Teal Swan)

I got this tatoo when I was in my very early 20’s.

It is The Seal of Alchemy.

Back in the day when Alchemists were doing their thing, they were being prosecuted. They hid all of their principles and theories, and everything in symbols.

Because they knew if these symbols got in the hands of other people, they wouldn’t have any idea how to interpret them.

So this represents the void:

Activated by thought:

And purified by Universal Energy:

Equals Manifestation:

This is Quintessence (Hermetic Seal of Light).

The Hidden Statement is: that which is everything-ness, manifested in the world from nothing-ness, potential energy.

And the hidden message in that is: Mind creates reality.

*(here I would add my understanding, that is not Mind creates reality but, Minds create reality. So not just one mind, all minds togheter create the „physical world”)

Which doesn’t sound like much to us now today, but back then it was a huge deal, and it was something that the Alchemists didn’t want anybody to know, because obviously, if people with the wrong intention knew that, they’d get themselves into deep, deep trouble.

You can see more about Teal Swan here: https://tealswan.com


Duma asta din advertising..


– Ce e nou?

– O pastă de dinți!

Î: Ce mai e nou?
R: Încă un detergent..

Ok. Dar ce păstrăm?
Un vin?
O pâine?

Ce mai e nou?

Cu toate că de ani de zile, industria de advertising, Mass-Media și alții cu bugete gigantice aduc pentru a n’șpeimia oară câte ceva „NOU!!”, noi, suntem cam amnezici, și punem botul de fiecare dată.

Probabil duma asta cu „NOU!!” se trage de la Mama Natură. De aia prinde așa bine. Trezește „exploratorul” din noi.

– Hop! Am găsit ceva nou!

Când te plimbi pe coclauri, apare mereu ceva „NOU!!”

Găsești o floare, un copac, o urmă în noroi. Un gândac, doi. O broască, o balegă. O furnică, fuck it, un mușuroi de furnici.


cel mai puternic instrument de auto-hipnoză este..

vorbeam ieri despre NLP, una dintre formele cele mai avansate forme de hipnoză este auto-hipnoza

Hipnoza este depășirea sau evitarea factorului critic al minții conștiente și stabilirea unei gândiri selective acceptabile. O altă definiție a hipnozei este următoarea: «Hipnoza este o stare modificată a conștiinței, tehnicile care permit crearea acestei stări, precum și practicile utilizate în timpul acestei stări.»”

actori precum David Icke vorbesc despre televizor ca fiind cea mai puternică „armă” a elitelor pentru a transforma oamenii în turme obediente, dar aceste idei sunt deja „fumate”

în realitate, în ziua de azi, noi informăm „televizorul” despre aproape tot ce se poate știi despre noi

„televizorul” este azi un telefon, un ceas, o tableta, un laptop sau un PC

„TV”-ul azi stie tot

știe unde am fost azi noapte, știe cu cine ne-am întâlnit, la ce oră și despre ce am vorbit

dacă în trecut „business”-ul agentiilor mass media erau sondajele si studiile de piata pentru a afla ce este în mintea clienților, astăzi actori puternici de pe piață pot să vadă exact ce a facut un „user” sau un „utilizator” pe Real Estate-ul lor, fie el fizic, sau online

pot masura si observa temperatura(a clientului într-un mall, fizic), dar pot observa si masura „temperatura” de pe harta navigării lui într-un magazin online

cel mai puternic instrument de autohipnoză contemporan este device-ul, fie el ceas, smartphone, tableta, laptop sau PC

tehnologia este o sabie cu două tăișuri

„trăim în era digitală, singuri ne băgăm în transă.. ți-o faci tu singur, cu mâna ta, la propriu, cu cele zece digite pe care le controlează cele două mâini ale tale”


Cele mai importante cuvinte pe care le vei auzi în toată viața asta sunt..

Nu știu exact despre ce vreau să scriu. Am o idee, dar încă nu e conturată. Schițez pe parcurs.

Mă învârt în jurul ideii de a avea răbdare cu mine însumi..

Trăim în era NLP-ului. Dacă nu îl folosim noi, îl folosesc alții pe noi.

Cu toate că NLP-ul „este o pseudo-știință”, este folosit in mass-media, în politică, în publicitate, în vânzări, dezvolare personală, psihoterapie, psihologie, peste tot.

Ne sunt dictate modele, emoții, iubirea-frica, binele-răul, frumosul-urâtul și multe altele.

Suntem hipnotizați. În masă.

Ce este NLP-ul?
Programarea neuro-lingvistică (acronim în română: PNL, acronim internațional: NLP, după denumirea din engleză: Neuro-linguistic programming) este un ansamblu pseudoștiințific de cunoștințe și practici din domeniul psihologiei, creat de Richard Bandler și John Grinder în California, Statele Unite, în anii 1970. Creatorii săi pretind o conexiune dintre procesele neurologice (neuro-), limbă (lingvistic) și modele de comportament învățate prin experiență (programare), și că acestea pot fi modificate pentru a atinge țeluri specifice în viață.

Citez un important actor pe scena NLP-ului, Marisa Peer:

„Cuvintele pe care le auzi te formează / te definesc, dar cele mai importante cuvinte pe care le vei auzi în viața asta sunt cuvintele pe care ți le spui ție însuți”

Marisa Peer

originalul în limba engleză:

“The words you hear shape you, but the most important words you hear in your entire life are the words you say to yourself.”

Marisa Peer

Sinele colectiv, sau, despre horă (Partea I)

La fel cum alte specii se adaptează, oamenii funcționează la fel.

Ce înseamnă asta?

Înseamnă că noi, oamenii, facem „level up” prin mai multe moduri.

Evoluăm din experiența personală, individuală. Tot spre un level up mergem cu ajutorul familiei dar, atenție, și din a celor din care comunitate facem parte. Grupul de sprijin, comunitatea. Poate fi chiar cartierul, orasul, țara, continentul și planeta din care facem parte sau prietenii cu care comunicam cel mai des pe Facebook.

Învățăm în mod direct și indirect de la cei din jurul nostru. Dar în acest articol vreau sa pun accent pe modul mai indirect, modul care modelează părți mai indirect accesibile ale conștiinței umane. Ceva din zona „fumat pasiv”.

Ce vreau să spun în acest articol cu asta?

Suntem responsabil în legătură cu ceea ce consumam atât pentru noi, cât și pentru colectiv. În special în mediul digital.

Mă gandesc acum la igiena psihică. Nu știu foarte multe despre asta, dar făcând o corelație cu ideea de igienă la modul mai general, dacă am fi cu toții la o petrecere, și eu aș decide să borăsc pe ringul de dans, nu cred ca ar fi prea placut pentru restul lumii..

Ce consumăm? Cum? Cand? De ce? Cu cine? Cum ne afectează?

Eu doar intuiesc anumite lucruri, dar am zis sa scriu. Cum simt acum. Ce cred acum.

Dacă ne uităm la alte persoane din jurul nostru. Fie ele chiar persoane din regnul animal. Putem observa ca, in functie de mediul înconjurator, anumite specii s-au dezvoltat spre o anumită direcție.

Exista specii prădătoare, specii mai pacifiste, specii pasive, specii active, etc.

Toate s-au adaptat de-a lungul timpului și și-au modificat corpul fizic si psihic, mentalul și sufletul, spiritul – cum vreti sa îi spuneți – toate s-au adaptat dea lungul timpului si au supraviețuit (aici nu ma refer doar la supraviețuirea fizică).

Putem spune că persoanele umane, persoanele animale sau terestre… noi, toți, ăștia care împărțim pământul, învățăm, ne adaptăm, de la o generație la alta despre ceea ce e bun pentru sine si ceea ce ne este dăunator.

Astfel, de la o generație la alta, individul din comunitate evoluează și își modifică sinele(fizicul, psihicul..) în funcție de acest feedback colectiv de la cei din jurul lui.

Eu cu ce ajut/contaminez comunitatea/comunitățile din care fac parte?