Am visat din nou, ceva mai placut de data asta.

Eram undeva într-o companie asemănătoare cu transart. Aveam cutter-plotter, autocolante, imprimante, de toate. 

Lucram într-o o echipa, cu Florin B. ca lider. Aveam de făcut design și producție pentru niste bilete pentru un eveniment. Eram în urmă cu „proiectul” și mă tot stresam cum să le fac.

Discutasem ceva cu Florin si cred ca mai erau si alte persoane. Aveam mana libera la concept, materiale, etc. 

Am ajuns la un model cam așa:

Ma gândeam sa il fac din plexiglass transparent și autocolant. Nu mai țin minte exact de ce, dar eram foarte în urmă cu tot proiectul. Eram cu o seara înainte de eveniment si eu încă nu ma apucasem de treabă, dar, ca de obicei, nu îmi arătam stresul față de colegi.

(…)

Plecând de la vis, mă gândesc – dacă Subconștientul lucrează cu simboluri – pentru ce o fi acest simbol pe care nu mi-l amintesc prea clar, dar era ceva asemănător cu „biletul” de mai sus.

Bilet la un „eveniment”. Ce eveniment? Când va avea loc? Unde?

(…)

Intre timp e dimineață, eu scriu aici, pentru claritate, pentru ordine, pentru mine, deocamdată. Dar pe fundal rulează pe YouTube Astrix @ Ozora Festival 2019 (Full Set Movie) https://www.youtube.com/watch?v=123Z5KLLiO8

Astrix @ Ozora Festival 2019
Astrix @ Ozora Festival 2019
Astrix @ Ozora Festival 2019

Set-ul ma trimite cu gândul la Visul Colectiv.

Clip-ul îmi dă o stare de bine, îmi amintesc de Ozora și energiile pe care le simțeam acolo… era minunat. Am crezut că am descoperit o altă lume, și așa a fost. Oamenii de la Ozora si alte festivaluri simt asta. Simt colectivul, dansând se ating unul cu altul sărind pe muzica si împreună visează sa fie așa cat mai mult timp posibil. E o conexiune, prin prezență, prin muzica, prin mișcare, prin simțire.

Dar mă întristez gândindu-mă la p(L)andemie care ne-a adus, fizic, mental și sufletește la „distanțare”. Ne este frică de omul de lângă noi. Păstram 2m distanță și tragem cu coada ochiului la perimetru din jurul nostru cu masca-căluș care ne „protejează”. Recunosc, si eu îmi fac griji pentru mama. Dar se pare ca după mai bine de un an si jumătate din acest circ, nimeni de la noi din familie nu s-a îmbolnăvit.

Dacă acum vreo 13 ani mă uitam la băncile de la metroul din Londra și observam cum mobilierul urban devenea din ce in ce mai orientat către individ, nu spre colectiv. Locurile de pe băncile din stațiile de la metrou erau separate de niste „mânere” care aveau ca scop probabil confortul individului, dar în același timp, distanțau oamenii și de fapt nici nu erau prea comode.

Îmi imaginez băncile din viitor cu locuri ca și cabinele telefonice. Niște capsule.

Împreună dar separați.. Calătorind prin Cosmos cu o navă de la CFR, într-un vis colectiv la clasa a II-a.

Aveți bilet? Sau mergeți cu nașu’?

Matrix(1999)

Alătură-te conversației

1 comentariu

  1. Bancile care dau spre șosea nu față în față în fața blocului

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *